29 aprilie 2012

Mancare de spanac






Ingrediente :
- 4-5 leg. spanac
- 2 lg ulei
- 1 cub unt
- 2-3 cepe
- 1-2 fire usturoi verde
- 3-4 lg pasta de rosii
- sare si piper



Se toaca marunt ceapa si usturoiul verde si se inabuse in unt cu ulei si putina apa.
Adaugam spanacul spalat si fara codite , pasta de rosii , sare si piper dupa gust.
Fierbem aprox. 5 minute pana se inmoaie usor spanacul.


Mancarea de spanac se poate servi simpla cu mamaliguta sau ca si garnitura alaturi de un file de peste la cuptor si paine proaspata.


POFTA BUNA !



27 aprilie 2012

Oua umplute





Ingrediente :
- 7 oua fierte 
- 120 g pate vegetal
- maioneza
- sare si piper



Taiem ouale fierte pe lung si scoatem galbenusul.


Zdrobim cu o furculita galbenusul ,adaugam pateul si maioneza cat sa iasa o compozitie potrivita.
Daca vreti o pasta mai fina puteti mixa toate ingredientele.
Presaram sare si piper dupa gust.


Umplem jumatatile de albus cu o lingurita sau pentru un aspect mai frumos folosim un pos.
Decoram cu boia sau frunze de patrunjel.



POFTA BUNA !


25 aprilie 2012

Muffins cu ciocolata si portocale





Ingrediente :
- 2 oua
- 150 g zahar
- 2 portocale
- lapte
- 100 g unt moale
- 2 ciocolate amarui (180 g)
- 350 g faina
- un praf de sare
- 1 lg praf de copt
- 1/4 lg-ta bicarbonat de sodiu



Se rade coaja portocalelor si se stoarce sucul.


Peste sucul celor 2 portocale se adauga lapte pana la 200 ml.


Mixam ouale cu zaharul, apoi adaugam coaja si sucul de portocale cu laptele.


Se incorporeaza untul moale sau topit....


...si ciocolata topita.


La final punem faina cernuta si amestecata cu sarea , praful de copt si bicarbonatul de sodiu.


Chiar daca la un moment dat compozitia va parea taiata sau branzita nu va faceti probleme , dupa ce se adauga faina va capata un aspect cremos.


Umplem hartiile speciale de muffins pana la jumatate pentru ca vor creste mult la copt.


Punem tava in cuptorul preincalzit la 180 grade pentru 15-20 minute.
Cuptorul meu ,,inca,, nu arata gradele :) asa ca le-am tinut la foc mediu si dupa 15 minute le-am testat cu o scobitoare si le-am mai tinut 2-3 minute.


Optional le puteti infrumuseta cu un mot de bezea batuta pe baie de abur.


Predomina gustul de ciocolata si o aroma fina de portocale.



POFTA BUNA !


21 aprilie 2012

Drob de ciuperci






Ingrediente :
- 500 g ciuperci pleurotus
- 150 g soia granule
- 2 leg. ceapa verde
- 2 leg. usturoi verde
- 5-6 lg orez
- 3 lg ulei
- 2 oua
- 1 leg. patrunjel
- 1 leg. marar
- 1 lg condimente pentru drob
- sare si piper

*separat : - 1 ou + 3 lg smantana



Se toaca ceapa si usturoiul si se inabuse in 3 lg de ulei cu putina apa .
Se adauga ciupercile pleurotus spalate si tocate marunt (eu le-am tocat la robot ) , se tin pe foc pana scade toata apa lasata de ciuperci.


Separat de fierbe soia si orezul in apa cu putin Delikat.
Dupa ce s-au fiert bine se pun intr-o strecuratoare sa se scurga de apa .


Cand a scazut apa de la ciuperci se stinge focul si se adauga restul ingredientelor (ouale batute se adauga la sfarsit cand compozitia nu mai este foarte fierbinte).


Punem toata compozitia intr-o tava in care am asezat hartie de copt si o bagam in cuptorul incins in prealabil pentru 30 minute .


Dupa o jumatate de ora scoatem tava din cuptor si punem deasupra oul batut cu smantana.
Introducem din nou tava in cuptor pentru inca 15-20 minute la foc mediu.



Drobul de ciuperci se poate servi cu piure de cartofi si salata de ceapa si ridichii .


Poate datorita condimentelor pentru drob mi-a dat impresia ca aduce foarte mult la gust cu drobul de miel :))




POFTA BUNA !



08 aprilie 2012

Papara cu somon afumat





Ingrediente :
- 6 oua
- 80 g somon afumat
- 2 lg de smantana
- 2-3 codite de ceapa verde
- sare si piper
- 30 g unt , pentru prajit




Taiem somonul si coditele de ceapa in bucati mici .


Batem ouale cu sare si piper .
Adaugam untul intr-o tigaie si punem ouale .
Cand s-au coagulat albusurile luam tigaia de pe foc , lasam sa se raceasca 1 minut si incorporam smantana .
La final adaugam somonul si coditele de ceapa verde .


Servim imediat papara pe felii de paine prajita .


Deliciosss !


POFTA BUNA !

03 aprilie 2012

Ciorba de loboda





Ingrediente :
- 6 legaturi de loboda verde si rosie
- 1/2 telina mica
- 1 pastarnac
- 1 morcov mare
- 2-3 cepe potrivite
- 6-7 lg orez
- cateva cozi de ceapa verde
- Bors Magic , dupa gust
- 1 ou
- 3 lg ulei
- 1 leg. de patrunjel
- 1 leg. de leustean
- sare si piper




Curatam si tocam legumele , rupem frunzele de loboda si le spalam bine in 2-3 ape.


Punem la fiert morcovul , pastarnacul si telina .
Cand fierbe apa adaugam putina sare si ceapa tocata .
In momentul in care legumele sunt aproape fierte punem orezul .
Intre timp tocam loboda si cozile de ceapa .


Dupa ce s-a fiert orezul adaugam loboda si cozile de ceapa verde.
Presaram sare , piper si Bors Magic , dupa gust.


 Mai fierbem 10-15 minute si apoi adaugam verdeata si oul batut. Lasam sa mai fiarba 2-3 clocote , stingem focul si adaugam uleiul .


Este o ciorba foarte buna si usoara de primavara.



POFTA BUNA !


01 aprilie 2012

Mici vegetali la cuptor





Ingrediente :
- 4 oua
- 7 lg gris
- 100 g soia granule
- 10 lg nuca macinata
- 200 g cascaval
- 2 lg condimente pentru mici
- 1 capatana mica de usturoi
- sare si piper
- pesmet optional (daca iese compozitia prea moale )
- ulei pentru uns micii



                               Batem ouale , presaram grisul si lasam compozitia sa stea 2 ore.
Se fierbe separat soia granule in apa cu delikat si se stoarce (dupa ce se raceste).
Amestecam soia cu grisul , nuca macinata , usturoiul razuit fin si condimentele .


Punem cascavalul dat pe razatoare si amestecam bine .


Cu mainile umezite formam micii si ii asezam pe un tocator sau platou .

Punem un vas cu apa pe foc si cand fierbe adaugam micii pe rand .
Din momentul in care micii se ridica la suprafata ii mai fierbem aprox 1 minut .

Scoatem micii cu grija din apa si ii lasam putin sa se raceasca , apoi punem intr-o farfurie putin ulei si trecem fiecare bucata prin ulei .

Asezam micii intr-o tava pe hartie de copt si ii punem in cuptorul incins in prealabil .

Se tin in cuptor aprox 30 minute pana se rumenesc pe ambele parti (dupa 15 minute ii intoarcem).

Servim micii alaturi de sos tartar si mustar .




POFTA BUNA !